Cand se intalnisera

Cand se intalnisera

pasarea cu piciorul rupt si omul cu inima franta,

copilaria si batranetea,

ziua si noaptea,

bucuria si tristetea,

viata si moartea,

Cand se intalnisera

el si ea…

Anunțuri

Femeia

„Femeia

pasăre trebuia să fie,

să zboare în prejma lui Dumnezeu.

Dar Dumnezeu

aripi nu-i dete.

Atunci bărbatul veni.

O sărutase mult,

mângâind-o pe umeri

unde trebuia să răsară

cele două aripi,

astfel,

prefăcând el singur femeia

în pasăre.

Femeia

putea să zboare acum.

Zburase mai sus chiar

de aburii trupului ei fierbinte.

Dar coborâse repede

pe umerii bărbatului,

o trăgeau la pământ

sărutările

rămase pe umeri,

petele pământii de pe față

și pântecul ei

crescând auriu și rotund

ca pita.

Și ea

nu se mai dezlipi

de umerii lui.

Și-atunci bărbatul

cercase să zboare-mpreună

cu aripile ei.”

(Grigore Vieru)

Uite, vine Mos Craciun

„Prin nameti, în fapt de seara,
A plecat catre oras
Mos Craciun c-un iepuras
Înhamat la sanioara.

Drumurile-s troienite,
Noaptea vine, gerul creste…
Cu urechile ciulite
Iepurasul se grabeste.

Uite-o casa colo-n vale,
Cu ferestre luminate.
Mosul s-a oprit din cale,
Cu toiagu-n poarta bate:

– Buna seara, buna seara!
Iaca, vin cu sanioara
Si cu daruri proaspete.
Bucurosi de oaspete?

– Bucurosi, bucurosi,
Striga glasuri de copii.
Mosule, de unde vii?
– Iaca, vin din mosi-stramosi,
Încarcat cu jucarii!

Noapte rece si albastra.
Ies copiii la fereastra,
Sa se uite cum coboara,
Prin troianul urias,
Mos Craciun c-un iepuras
Înhamat la sanioara.”

(Otilia Cazimir)

Este poezia preferata a lui Andrei si printre preferatele mele. Va recomand volumul „Baba Iarna intra-n sat” Otilia Cazimir. O sa va reintalniti, printre lacrimi, poate, cu multe dintre poeziile copilariei noastre, la fel de actuale, la fel de frumoase.

Iarna pe ulita

„A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.

Gură fac ca roata morii;
Şi de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureşe, când norii
Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puşi;
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi plâng grămadă
Pe la uşi.

Colo-n colţ acum răsare
Un copil, al nu ştiu cui,
Largi de-un cot sunt paşii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.

Haina-i măturând pământul
Şi-o târăşte-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!

El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi de-aceea-i încruntat,
Şi s-avântă, şi se crede
Că-i bărbat;

Cade-n brânci şi se ridică
Dând pe ceafă puţintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.

Şi tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc – să mi te ţii!
Colo, zgomotoasa gloată,
De copii!

El degrabă-n jur chiteşte
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvăleşte
Pe-ntrecut.

– „Uite-i, mă, căciula, frate,
Mare cât o zi de post –
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa şapte sate
Adăpost!

Unii-l iau grăbit la vale,
Alţii-n glumă parte-i ţin –
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să-mbete-n cale
Pe creştin!

Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Şi încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
Şi ea ce-i.

S-oţărăşte rău bătrâna
Pentru micul Barba-cot.
– „Aţi înnebunit de tot –
Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Să te scot!

Cică vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
Şi-apoi zici că eşti român!
Biata bab-a-ntrat în laie
La stăpân.

Ca pe-o bufniţ-o-nconjoară
Şi-o petrec cu chiu cu vai,
Şi se ţin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară
De alai.

Nu e chip să-i faci cu buna
Să-şi păzească drumul lor!
Râd şi sar într-un picior,
Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna
Mai cu zor.

Baba şi-a uitat învăţul:
Bate,-njură, dă din mâini:
– „Dracilor, sunteţi păgâni?
Maica mea! Să stai cu băţul
Ca la câini!

Şi cu băţul se-nvârteşte
Ca să-şi facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Şi mulţimea năvăleşte
Iarăşi stol.

Astfel tabăra se duce
Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Scuipă-n sân şi face cruce
De Satan.

Ba se răscolesc şi câinii
De prin curţi, şi sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc miraţi bătrânii
Din bordei.

– „Ce-i pe drum atâta gură?
– „Nu-i nimic. Copii ştrengari.
– „Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!”

(George Cosbuc)


Inapoi

Saniuta

“Neaua peste tot s-a pus,
A venit iarna draguta,
Hai copii, pe deal in sus
Sa ne dam cu saniuta.

Cate unul, cate doi,
Ne suim in sanioara;
Fara cai si fara boi
Saniuta fuge, zboara.

Toti sunt rumeni la obraz,
Multi coboara si multi suie,
Unii rad, fac mare haz,
Altii capata cucuie.”

(Geroge Cosbuc)