Ce le spunem copiilor si adolescentilor despre sex

In cartea sa “Ce le spunem copiilor si adolescentilor despre sex” Meg Hickling, pe langa informatiile utile spuse intr-un mod stiintific, dar in acelasi timp foarte plastic, presara o serie de povesti adevarate foarte savuroase. Mi-au placut multe, dar azi m-am oprit la una.

“In timpul mesei se Craciun, un baietel de sapte ani, cu cea mai senina fata il intreaba pe tatal sau: “Tati, ce e ala “sex oral”?” Tatal, dupa ce a inghitit in sec, i-a spus pe un ton foarte calm:” O sa vorbim despre asta la ora de culcare”. Meg l-a felicitat pentru atitudinea sa inteleapta. Tatal insa a adaugat: “Dar Meg, problema mea au fost rudele, care toate vroiau sa asiste la ora de culcare a copilului.”

Ce ne spunem cand nu ne vorbim

„Sa faci cum simti, sa nu te constrangi, sa nu te chinui, sa vina de la sine, firesc, simplu. Ce poate fi mai frumoas? Daca sufeltul tau intra in relatie cu alt suflet si comunica, simti. Nu ai nevoie de cuvinte. Sunt suficiente gesturile, privirile. Cuvintele sunt adiacente. Oamenii se inteleg in profunzime dicolo de vorbe, se intuiesc, se sustin, se iubesc, adica. Daca nu comunica dincolo de cuvinte, nu pot comunica prin cuvinte. Comunicarea nu este limitata. Comunicarea este totala, nu se portioneaza. Asta este frumos.

Cu lucrurile serioase nu ai cum sa incerci o cale de mijloc. Lucrurile serioase se iau in serios sau in gluma. Nu poti sa nu le iei in nici un fel, sa le ignori, sa te faci ca nu exista. Lucurile serioase sunt atat de putine, incat te obliga sa nu le eviti. Daca le eviti, nu esti in stare sa ti le asumi, te ucid, te transforma in ceva mediocru.

Dumnezeu nu te iarta. Daca pornesti razboiul cu el, trebuie sa il duci pana la capat. Am invatat sa fac din fiecare clipa o sarbatoare. Sa ma arunc in fiecare secunda, sa nu ma tem de viata, sa nu ma abtin, sa las clipele sa ma innebuneasca, sa imi clocoteasca pulsul, sa am curajul sa traiesc soarele, sa imi tasneasca sangele prin ganduri, sa rad sa ma auda tot universul, sa ingenunchez lumina.”

(Chris Simion)

A fost o data un castel…

“A  fost o data un castel,

Uite-asa

Cu mii de turnulete-n ele,

Uite-asa”

(Castelul – cantec de copii)

 

Va salut pe toti dragilor,

Sunt de-acum un baiat mare. Sunt fascinat de cum fac pipi baietii mari si cat de frumos se poate uda un pomisor. Asa ca stau fara pamapersi toata ziua. Azi am reusit sa fac si caca la olita, ceea ce Mami a declarat un mare eveniment de familie si a anuntat toate rudele apropriate si a dat SMS la gradinita ca sunt pregatit sa trec la grupa cea mare.

Acum sunt in vacanta cu Mami si Tati. Undeva in Fagaras, la Albota. Imi place locul, mai ales ca aici e mereu ziua mea. Ma rog Mami mi-a explicat ca a fost in prima zi, cand am venit, dar eu ma simt asa de bine aici incat la toata lumea spun ca “Aici e ziua mea”. De asemenea, tot aici e si ziua lui Tati si evident ca tin sa informez pe toata lumea despre aceste doua evenimente.

Aici sunt cateva bazine cu pastravi, unul unde putem sa pescuim si noi, o piscina mica si un “cadru natural foarte frumos”, parerea lui Mami.

Imi place sa fac dimineata cate o excursie in padure. De fapt e o rezervatie naturala unde am vazut o acvila tipatoare. Am tipat eu, ca ea nu a tipat. M-am distrat teribil dand multa vreme cu pietre in rau impreuna cu Mami. Apoi am cules mure si le-am mancat intr-o poienita. Mami mi-a facut o surpriza si le-a luat si pe papusile mele cu noi in excursie. Acestea au dat o serbare in cinstea mea, iar eu le-am facut prajituri.

Mie, sa va spun sincer, cel mai mult imi plac cele doua locuri de joaca de la pensiune.. E unul cu nisip si o casuta foarte draguta, pe care imi cam place sa pun stapanire si sa fac cafele, prajituri si inghetata pentru Mami si Tati. Mai sunt cateva jucarii ca in parc pe care ne dam. Dar cel mai mult imi place turnul de observatie unde urc ca sa arunc o privire peste toata zona si unde ma simt puternic, ca un ostean ce apara un castel.

Mai e si locul de joaca acoperit unde imi place foarte mult sa ma joc cu copiii mai mari si sufar asa de mult ca ei ma considera inca bebelus si nu ma primesc in randul lor. Atunci Mami sau Tati, ne ajuta sa gasim un joc care “sa ii implice pe toti copiii”, si uite asa, suntem cu totii multumiti.

Cel mai mult aici imi place ca sunt foarte multi copii, ca mi-am facut multi prieteni, dar mai ales ca Mami si Tati se joaca mereu cu noi.

De exemplu ieri am gasit casuta ocupata de doua fetite care faceau prajituri. Eu as fi vrut foarte mult sa intru si eu si sa fac prajituri alaturi de ele, dar ele nu m-au primit. Atunci Mami a intrebat daca le putem ajuta cu ceva. “Da, au spus fetitele, puteti sa ne aduceti niste forme de la nisip sa punem prajiturile in ele. “ O data m-am luminat la fata, si, impreuna cu alt baietel ostracizat din casuta, am pornit entuziasmati sa aducem formele fetelor, care s-au declarat foarte multumite de munca noastra, iar apoi ne-au rasplatit cu prajituri.

Apoi am dat un spectacol in care fiecare copil a facut ce s-a priceput: eu am cantat, iar cele doua fetite au dansat un numar de balet.

Porbabil ca va este usor sa vi-l imaginati pe Tati lupul cel rau din povestea “Ce trei purcelusi”, in timp ce eu sunt purcelusul mai mic, iar alti doi copii purcelusii mai mari, care fug de lup. Cred ca va este greu totusi sa vi-l imaginati pe Tati o sticluta cu otrava, asa cum a vrut copiii sa jucam si Tati s-a vazut nevoit sa se prosteasca alaturi de noi si sa ne fugareasca pe toti.

Mami a luat premiul de popularitate dupa ce a jucat rolul unui politist care ne oprea masina (un leagan in care eram cu Tati si alti copii) si ii dadea lui Tati amenda, dupa ce a facut un intreg taraboi, ca lasa copiii sa conduca masina. Cel mai tare rol, la care am ras cu lacrimi, a fost totusi rolul betivului care nu mai vroia sa se dea la o parte din fata masinii, iar copiii il implorau sa plece sa isi vada de drum. Ne-am  castigat asa cativa prieteni, dintre care prefera mea e Smaranda, care de cum ne vede, alearga la noi, gata de joaca.

Hai sa va spun cum am cunoscut-o. Intr-o seara eram la masa, la pensiune. Ploua. Asa ca nu prea puteam face mare lucru.

Mami a avut insipiratia sa ia de acasa trusa cu culori, cutia de pictat si batoanele de lipit. Asta pentru ca mie imi place sa pictez, colorez, si sa lipesc. Eu si Tati am inceput sa pictam crocodili, ursi si lupi, preferatii nostri.

Mami, ca o fetita ce e, a inceput sa picteze un castel. Deodata a am auzit un glascior superb de fetita, care ne intreba ce facem. Mami a zis ca pictam si a invitat-o alaturi de noi. De fapt, Mami a vrut sa o lase sa picteze in locul ei castelul, dar Smaranda, caci asa o chema pe fetita, a vrut foarte mult sa picteze impreuna cu Mami.

Cred ca atunci s-a intamplat ceva magic. Mami venea cu o idée si o picta, apoi venea Smaranda cu alta idée si completa taboul. Mami picta fel de fel de lucruri miraculoase: nori, picaturi de ploaie, fulgere. Smaranda picta fluturi si zane. In final Smaranada a preluat comanda si Mami ii dadea doar “indicatii tehnice: “Uite, cred ca am folosit cam multe culori inchise si taboul e cam trist, hai sa facem acum ceva din culori deschise ca sa inveselim taboul: poate putina iarba, un copac, o floare viu-colorata. Ma uitam la ele cat de fericite erau, cum isi umpleau una alteia paharul. Timpul se suspendase si ele nu se mai saturau de pictat. Mami a rupt chiar foile din caietul meu, ca sa ii dea Smarandei unul din tabouri, apoi a rugat-o pe Smaranda sa ii dea un autograf si sa pastreze si ea un tabou facut de Smaranda.

Ma uitam la ele plin de sentimente contradictorii. Le si admiram si le iubeam pe amandoua. Dar eram si foarte invidios pe Mami ca eu am pus ochiii pe Smaranda, dar ea nici nu m-a bagat in seama si parea cucerita definitiv de Mami. Noroc ca zilele urmatoare cu joaca, am mai castigat si eu teren. Si chiar daca Smaranda ma considera fratele mai mic si vrea sa conduca tot timpul jocul, eu ma simt atat de bine in preajma ei, incat las de la mine, si ma las condus. Ce nu face omul pentru cele mai frumoase codite impletite si niste ochi ca smaraldele!

Rugaciunea seninatatii

„Doamne, da-mi seninatatea
de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba;
curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba;
si intelepciunea de a putea face diferenta.
Traind fiecare zi pe rand;
Bucurandu-ma de fiecare clipa pe rand;
Recunoscand ca incercarile fac parte din drumul care ma conduce spre pace.
Acceptand, la fel ca El, aceasta lume lipsita de credinta,
asa cum este ea si nu asa cum as fi considerat eu;
Avand increderea ca El va face toate lucrurile juste,
daca ma abandonez Vointei Lui;
Ca sa pot fi indeajuns de fericit in aceasta viata
si extrem de fericit cu El.
De-a pururi, in cea viitoare.”

Reinhold Niebuhr