Dumneata

,, Într-o noapte, pe aici, pe la Cişmele,

Unde sunt casele mai rărişoare, din cauza stafiilor,

Care se zice că s-ar fi arătând pe-acolo,

Şi oamenii s-au sfiit să pună case, ca să aibă stafiile loc,

Lărgime, să treacă-n deal, în vale, libere,

Se întâlneşte Grigore al lui Tăgărâlă cu unul care cam sclipea de departe,

Aşa ca putregaiul.

,,Bună seara.” Ăla nu-i răspunde. ,,N-o fi auzit”, se gândeşte

Grigore, ,,Bună seara”, zice iar.

,,Bună seara”, îngână celălalt, parcă ar fi avut ţărână-n gură şi-i stă drept în cale,

Nu-l mai lasă să treacă.

,,Mă, tu ştii cine sunt eu?”

Se uită Grigore… şi odată simte cum i se scoală căciula

Singură din cap: hoop! şi cade jos…pleoţ! Ăsta semăna cu unul de

Murise…să tot fie luna…

,,Păi, eu ştiu…” încearcă el să-şi facă…ce să-şi facă”…curaj…

,,Te cunosc, dar nu ştiu de unde să te iau…”

Păi, ia-mă şi dumneata de guler…rânjeşte străinul.

Când să-l ia de guler…nimic… Ăla era moroi…

Dar mâna îi rămăsese ţeapănă în aer…

După aia i s-a făcut moale şi aşa a rămas.

Bine că nu i-a zis moroiul să-l mai ia şi de altceva

Că paraliza tot.

Aşa a fost de părere şi Coza, că s-a dus repede la el.

Zice: ai scăpat ieftin, neică, moroii din Bulzeşti sunt

Arţăgoşi.

Când le străşunează din ceva pe câte unul… îl fac

Cârpă, treanţă, poţi să ştergi lampa cu el. Aşa e de

Moale şi afânat.

–          Dar mi-a zis ,,dumneata”… îşi aduce aminte Grigore

–          Nu, că de purtat ştiu să se poarte… nu sunt bădărani, ţopârlani,                   modârlani, capsomani.

Nu că le iau partea, dar

Trebuie să te gândeşti şi la ei; până mai ieri erau aci cu noi,

Într-o lume va să zică; odată mor şi se pomenesc pe altă lume,

Bunăoară pe lumea ailaltă, care nu-i primeşte, nu ştiu

Din ce cauză, şi-i trimite înapoi pe lumea cealaltă,

Bunăoară asta a noastră… care se sperie şi-i alungă.

Uite-aşa mi ţi-i plimbă, cine mi ţi i-o plimba,

De-aia sunt şi moroii ăştia arţăgoşi… şi se mai iau de câte unul

Ca dumneata…

–          Nu mai îmi zice dumneata… ca ăla… îl trecu un fior pe

Grigore.

Dar matale, Nea Cozo, cum,

De ce nu ţi-e frică de ei? Mergi, îi dezgropi, îi înţepi, îi beleşti,

Faci atâta bine… comunei… nu ţi-e frică singur în cimitir?…

Coza tace şi-l priveşte cu nişte ochi… cu nişte ochi…

–          Mie mi-au luat frica… de pe vremea când… trăiam.

(Marin Sorescu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s